LICEUL „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” PEŞTIŞANI

Absolvenţii din anul 1969

 

GÂNDURI

 

1969 - 2009 – 40 ani de la absolvire

 

---

 

 

GÂNDURI

 

Un Om …..în căutarea OMULUI

 

 

Marele dascăl şi director Gheorghe Peştişanu a fost ctitor de personalităţi. De caractere puternice.

Omul de la catedră, devotat şcolii pe care o ctitorise, se distingea printr-un fin simţ al realităţii, era om al cetăţii, se neliniştea pentru orice neîmplinire, avea griji, râdea şi plângea. Ardea!... În faţa celui ce a fost Gheorghe Peştişanu, acela care şi-a meritat şi şi-a purtat cu frumuseţe nobila demnitate de dascăl, ne plecăm cu devoţiune.

S-a stins din viaţă discret, aşa cum şi-ar fi dorit, dar prea devreme, după un arc de viaţă intens trăit.

 

Cornoiu Petre

 

 

Profesorul şi directorul Gheorghe Peştişanu

 

Luminătorul numai zâmbet al zecilor de generaţii

 

Mi-a fost dascăl şi părinte, încă din clasa a V-a, nu doar mie, şi dragului meu coleg Dan Peştişanu. Fără a face vreo deosebire între noi. Ori între noi şi ceilalţi. Nu mi-l aduc aminte altfel, decât cu un zâmbet larg în colţul gurii ce avea numai vorbe bune pentru toţi. Şi nici nu cred să fi fost corigenţi ori repetenţi din partea domniei sale. Pur şi simplu avea un mare talent pedagogic, o ştiinţă aparte a predării limbii şi literaturii române. Cu toţii eram numai ochi şi urechi, iar toată clasa învăţa lecţiile ca lumea încă de când ne preda.

Pot spune că limba română şi gramatica, atâta cât le-am învăţat în clasele primare, mi-au fost o temelie trainică a ceea ce mi-a rămas şi am consolidat mai târziu. Îndemnul spre lectură mi l-a mai cultivat profesorul de literatură română de mai târziu, din vremea liceului, eruditul profesor şi inspector şcolar Ion N. Blendea. Graţie domniilor lor, la bacalaureatul dat de noi, prima promoţie – 1967 – a Liceului Teoretic „Constantin Brâncuşi”, susţinut la Târgu-Jiu, am primit nota 9. Cu care mă mândresc, chiar dacă mă ţineam drept tare la matematică, facultate pe care am urmat-o mai apoi.

Am scris aceste rânduri despre profesorul Gheorghe Petişanu, cel care mi-a marcat esenţial existenţa. Nu doar mie, ci atâtor şi atâtor generaţii de elevi săteni ce n-ar fi avut şansa de a-şi continua studiile liceale dacă n-ar fi fost Domnia Sa. Înainte de a fi un strălucit director de liceu, trebuie să recunoaştem imensele sale calităţi de dascăl. Unul cu suflet cald şi bun. La o altercaţie a subsemnatului cu fiul său şi colegul meu Dan Peştişanu a fost suficient să se uite sobru la noi. Nu ne-a certat pe niciunul. Ne-a mustrat din priviri şi a apreciat că-i destul. Mai rar un om cu o asemenea delicateţe şi diplomaţie înnăscute.

Am lăsat abia la urmă marile, imensele merite ale familiei Peştişanu. O familie de intelectuali ce au făcut cinste satului care i-a dat societăţii. Inginerul Ion Peştişanu ajunsese, prin calităţile sale profesionale, nici mai mult, nici mai puţin decât Prim-vicepreşedintele regiunii Oltenia, iar prof. univ. dr. ing. Constantin Peştişanu îndeplinea funcţia de secretar de stat în Ministerul Învăţământului din acea vreme. Cu toţii au pus umărul la înfiinţarea liceului pe care l-am absolvit mii şi mii de şcolari cu drag de carte adunaţi de prin satele judeţului Gorj, ori chiar de mai departe.

Ce-aş fi fost eu dacă învăţam la Liceul Ctitorilor Peştişanu? Greu de spus. Mă pregăteam să ajung elev al Grupului Şcolar Electroputere Craiova. Dar nici acolo nu eram sigur că ar fi avut bani părinţii mei să mă dea la o meserie. Şi ca mine, cu siguranţă, sunt mulţi ori cei mai mulţi dintre învăţăceii de odinioară, absolvenţi prin vremi ai liceului nostru.

Să-l cinstim cum se cuvine pe acela care ne-a schimbat vieţile în bine. Prin ştiinţa de carte acumulată, prin educaţia aleasă pe care-am primit-o. Fără generosul Om şi Profesor şi Director Gheorghe Peştişanu era imposibil să fim cu toţii ceea ce suntem astăzi. Şi nici nu ne-am fi întâlnit acum, în anul de graţie 2009, să povestim. Cum ne-a fost viaţa de aspră şi de frumoasă ca absolvenţi ai liceului condus măiastru din 1963 şi până în 1978 de Omul, Profesorul şi Directorul de conştiinţe Gheorghe Peştişanu.

Ceea ce suntem îi datorăm Omului Extraordinar care a fost şi rămâne veşnic în conştiinţa noastră de absolvenţi ai Liceului din Peştişani. Ce poartă numele sculptorului Constantin Brâncuşi, dar este ctitorit de minunaţii intelectuali din Familia Peştişanu.

 

Ion Predoşanu

 

 

 

STEJARUL DIN GHINDĂ

 

Dacă după 40 de ani v-aţi întors aici la liceul unde aţi făcut paşi importanţi în formarea voastră ca oameni, aici unde bunicii şi străbunicii voştri au strâns drumurile în opinci şi le-au adus la căldura casei, sub cuptor, aici la liceul de lângă munţii ce s-adapă din botul cald al pământului, e semn că n-aţi uitat dascălii voştri, învăţătura lor din cărţi şi din sufletele lor cu care v-au însoţit mereu în drumurile vieţii fiecăruia, bucurându-se de izbânzile voastre.

Cred cu tărie că n-aţi uitat nici o clipă că rândurile învăţăturii sunt amare, dar roadele dulci.

Prin strădania mea, am vrut să aflaţi cum se sparge-n câte-o floare liniştea universului, să vedeţi cum soarele asfinţeşte-n turla bisericii, să vedeţi cum curge Calea Lactee; dar, mai ales, să învăţaţi că în dreptate se rezumă întreaga virtute şi că orice om e bun, dacă e drept.

Am vrut să treacă şi prin mine stejarul din ghindă! Iar acum, la acest bilanţ, sunt mulţumit, recunoscând în voi străduinţa mea, a şcolii, a dascălilor săi, de a vă îndruma pe cărările cele mai drepte ale vieţii voastre.

 

Daviţoiu Alexandru

Pensionar, 75 ani

Fost şi director adjunct

 

 

Bucuria revederii

 

 

            Azi, când absolvenţii de acum 40 de ani ai Liceului „Constantin Brâncuşi” din Peştişani se întâlnesc pentru a retrăi împreună momente din viaţa de licean, pentru a depăna amintiri şi a-şi povesti fărâme din anii de până acum, eu însămi sunt copleşită de emoţie.

            De emoţia pe care mi-o stârnesc aceşti bravi foşti liceeni, azi oameni maturi, cu familii, copii, griji, proiecte pentru ei dar, mai ales pentru urmaşii lor.

            Mă las dusă pe pânza de păianjen a memoriei şi retrăiesc anii petrecuţi împreună – elev şi profesor, elev şi diriginte. Căci am avut prilejul să fiu diriginta, cred, celei mai bune clase a liceului abia înfiinţat.

            Sunt mândră de acest lucru şi mă bucur de fiecare dată când îmi parvin veşti de la foştii mei elevi. Nutresc nădejdea că la temelia formării lor ca oameni, individualităţi, chiar personalităţi marcante, unii, se regăseşte şi un strop din energia, pasiunea şi munca mea de profesor şi diriginte.

Pentru mine, bucuria revederii cu foştii mei elevi ca şi cu dascălii lor, colegii mei de catedră, înseamnă o întoarcere în timp, la anii tinereţii noastre de profesori şi ai voştri de elevi.

Anii şi-au urmat însă curgerea şi ne-au convins, dacă mai era cazul, că tinereţea nu este vesnică. Şi totuşi, s-au scurs aşa repede 40 de ani.

V-aţi întors acum pentru a ne revedea. Nu la fel de tineri ca acum 40 de ani, dar la fel de entuziaşti şi mândri de voi înşivă.

Să ne bucurăm de revedere iar Dumnezeu să ne binecuvânteze.

 

Natalia Dogaru,

Profesor şi fost diriginte al clasei a XII-a Real

 

 

Elevilor care au absolvit Liceul „Constantin Brâncuşi” din Peştişani le urez: să aibă zborul „Păsării Măiastre”, sprintenia „Rugăciunii” şi puritatea „Cuminţeniei pământului”.

Să facă paşi uriaşi pe nisipul eternităţii, precum patronul spiritual al liceului pe care l-au absolvit – marele artist al lumii Constanin Brâncuşi.

 

Profesor Ion I. Blendea

 

 

 

 

 

             DIAMANTUL SUFLETULUI

 

Cred că a fi profesor este o meserie binecuvântată de Dumnezeu.

Timp de peste 40 de ani, practicând această meserie, sufletul meu a primit cele mai de preţ daruri: formarea, succesele şi dezvoltarea elevilor şi, mai apoi, reîntâlnirea cu ei, ca oameni, OAMENI ADEVĂRAŢI.

În aceşti ani, în afară de ceea ce cuprindeau, din copertă-n copertă, manualele şcolare, am încercat să picur în sufletele elevilor câte ceva din diamantul sufletului uman.

La întâlnirea cu ei, îi invit să deschidă mereu cartea ca să înveţe ce au gândit alţii, iar la încheierea şcolii s-o închidă ca să gândească ei înşişi.

 

Profesor Elena Daviţoiu

 

 

 

O VIAŢĂ CU BUCURII ŞI GREUTĂŢI

 

Am funcţionat ca profesor, la Liceul din Peştişani, între 1 septembrie 1963 – 30 iunie 2003. 40 de ani – o viaţă cu bucurii şi greutăţi. M-am implicat în tot ce s-a realizat. Veneam la şcoală cu plăcere. Colectivele de profesori constituiau pentru mine o adevărată familie în deplin respect reciproc.

La sport „ne băteam” de la egal la egal cu liceele din Tg. Jiu, Cărbuneşti, Rovinari şi Motru.

Aniversarea de azi mă face să retrăiesc anii minunaţi ai tinereţii voastre de liceeni dar şi deopotriva pe ai mei  şi ai colegilor mei profesori, aproape la fel de tineri.

Vă mulţumesc pentru  bucuria acestor momente.

 

Profesor  Ion Nistorescu

 

 

ÎNĂLŢAREA SPRE ABSOLUT

 

În momente de adâncă trăire, când sufletul îşi caută reperele existenţei sale, fără a se elibera complet autocenzura intelectului care circumscrie o anume dimensiune a raţionalităţii sufletului inteligent, firul amintirii se deapănă fără a minimaliza emoţia firească a începutului de drum, nu numai pentru omul de la catedră, dar şi pentru tânărul care eram, în urmă cu 40 de ani, copleşit de emoţia firească a întâlnirii neverosimile cu satul în care se născuse marele Brâncuşi.

Dar, de atunci, „trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri”, cum spunea Eminescu, iar pe covorul de frunze al anotimpurilor, am păşit, la început mai sfios, iar mai târziu cu profundă aplecare asupra problemelor vieţii, cu gîndul îndreptat asupra parabolei fiului risipitor de visuri şi speranţe, care mereu păstrează neîntinată înălţarea spre absolut.

 

Profesor Romeo Istratie

Inspector şcolar de specialitate

 

 

LA PATRUZECI DE ANI (VECHIME)

 

Trecură anii şi-mi lăsară

Pe cap o splendidă chelie.

Puţinul păr mi-l presărară

Cu albul puf de păpădie.

 

Tuşesc din ce în ce mai des

Şi toate-ncheieturile mă dor,

Pe stradă  n-am la ce să ies...

Cu ochelari nu mai am spor.

 

Cu timpul m-am lăsat de rele:

Tutun deloc, puţin alcool,

Femeilor trimit bezele,

La sport sunt ... telespectator.

 

Dar primăvara, când natura-nvie

Şi-s flori în pomi, ni-s feţele-nflorite,

Bătrâna-mi inimă mă-mbie

Zilnic să muşc din „fructele oprite”.

 

Şi toamna când dă roade glia

Şi iese fumul din grătar,

Când dulci aroame scoate via

Şi-s paşi mărunţi pe trotuar,

 

Bătrâna-mi inimă haină

Mă-mpinge aşa pe nesimţite,

De şapte ori pe săptămână,

Să muşc din „fructele oprite”.

 

Deoarece cu dinţii am probleme

Şi-n viaţă-s feciorelnice ispite

Oftez adânc şi des ... de la o vreme...

Şi gust ... doar fructe bine pârguite.

 

P.S. În speranţa că se va elabora o foaie volantă dedicată acestei sărbători, propun publicarea acestui CV. Eu am intrat în învăţământ ca profesor în anul 1063 – odată cu Liceul  Peştişani.

 

Te cânt iubita mea învăţătoare

Şi cânt şi minunata-ţi mâna ta!

Tu, pe hârtia albă, cu răbdare

M-ai învăţat să scriu întâiul „a”.

 

Profesor Ion Mangu

 

 

PATRUZECI DE TOAMNE

 

Cel mai mare duşman al omului este prietenul său, timpul. Căci dacă vom rosti 1969 – 2009, într-o cadenţă de secunde, aparent, nu vom constata decât o sonoritate cel mult poetică, ritmată. Dacă vom recurge la istorie (această ştiinţă a trecerii cu urme şi fără putinţă de întoarcere a timpului) vom constata că avem de-a face cu două repere pe un răboj al anilor.

Apelând la matematică, vom afla uşor că între aceste borne ale lui Cronos se află o rotunjire de decenii, o viaţă de om, 40 de ani. Dincolo de circumstanţa de timp, definind-o şi potenţând-o, se află circumstanţa de loc, care în câteva cuvinte poate fi: Liceul „Constantin Brâncuşi” din Peştişanii Gorjului, instituţie de spirit şi cultură românească, aşezământ al educaţiei şi devenirii umane pe care îl omagiem şi sărbătorim la ceas de jubileu, în anotimpul în care, vorba olteanului de geniu Marin Sorescu, se trag, sub noi, liniile şi se face socoteala. Ca unul care m-am numărat printre colecţionarii de emoţii cu uniformă şi şapcă albăstrie cu monogramă, elev al celei de-a doua serii de liceeni ce a isprăvit cursurile în anul 1969, mă bucur că am posibilitatea să constat, în acest colţ de pagină, că lăcaşul ce nemureşte numele meşterului din Hobiţa şi care, la rându-i, binemerită botezul celui ce-l străjuieşte de pe soclul din preajmă, s-a aflat pe mâini bune, sub bagheta de artizan şi manager devotat a unui fost elev şi coleg cu noi la vestitul liceu teoretic plecat la drum cu două clase, acum mai bine de 40 de toamne. Şi un motiv de satisfacţii în plus, pe care îl fac public cu plăcere, îl reprezintă faptul că mulţi dintre absolvenţii acestei citadele a înţelepciunii, sârguinţei şi harului au devenit intelectuali veritabili, cetăţeni integri şi performanţi, români cu vocaţia lucrului bine făcut, personalităţi care au adus fală şi cinste acestor locuri de neasemuită frumuseţe.Să ne bucurăm, aşadar, cum spune sonul imnic al tinerimii studioase şi să nu ni se pară prea mult că ne fălim public cu trecutul nostru recent care ne-a propulsat în prezentul de împliniri şi în viitorul de credinţă şi nădejdi.

 

General de brigadă (r) Constantin Codiţă

 

 

„LICEUL MEU!”

 

Ca unul care s-a numărat printre cei din a doua promoţie a acestei şcoli, pot să afirm că prima oară când am simţit ce înseamnă să fii apărat şi înconjurat cu dragoste într-o comunitate, a fost în anii petrecuţi în „LICEUL MEU”.

Atmosfera era aceea a unui „colegiu” adevărat; poate, datorită faptului că ne număram printre cei ce întemeiam ceva nou, poate faptului că profesorii noştri erau altfel decât ceea ce ştiam, poate pentru că Dragostea ne-a făcut să ne simţim o familie mai mare, nu ştiu ce anume, dar în „LICEUL MEU” totul era altfel... Aici a fost primul moment al identificării conştiinţei....Aici am învăţat să fim mândri....Aici am învăţat aproape totul....Trebuie să mulţumesc din acest colţ de pagină (după 40 de ani) tuturor profesorilor şi tuturor celorlalţi care ne-au îndrumat paşii nesiguri spre o viaţă adevărată şi cinstită. Vă mulţumesc! Mulţumesc colegilor mei alături de care am constituit „trupul firav al începutului acestei şcoli” alături de profesorii noştri care, în acest context erau „inima şi mintea lui”.

Întotdeauna anii de liceu vor rămâne pentru mine seva bucuriei de viaţă şi împlinirea EU-lui meu.

Fiecare îşi aduce aminte cu plăcere de florile de cireş ale adolescenţei, aceste amintiri se împletesc într-o perfectă armonie cu portrete ale unor fiinţe dragi care, într-un fel sau altul, au primit cea mai frumoasă şi curată bucăţică din inima fiecăruia.

Pentru că adolescenţa este, într-adevăr, un simbol al curăţeniei şi frumuseţii, orice încercare, pe care aş face-o acum, de a retrăi, în adevărata lui măreţie, măcar unul din momentele ei minunate este, în mod firesc, sortită eşecului....Portretele acelor fiinţe dragi – colegi, profesori, prima, a doua sau a nu ştiu câta iubire – îmi stăruie în minte şi, cu bucurie, răsfoiesc amintiri care nu pot fi decât plăcute.

Viaţa mi-a purtat paşii spre meseria de dascăl, conducând de 21 de ani cu modestie, destinele Grupului Şcolar Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din comuna Peştişani. Toate aceste date n-au prea mare importanţă; important e că am încercat să rămân acelaşi, acelaşi ca în urmă cu 40 de ani, bun şi să încerc să fiu demn de prietenia foştilor mei colegi şi profesori.

Celor aflaţi acum în liceu le doresc să nu uite că liceul acesta, aşa cum cred eu, este unul iubit de Dumnezeu. E un spaţiu spiritual unic. Este RAMUL de pe care-ţi poţi lua zborul spre VIAŢĂ. Iubiţi LICEUL şi el vă va apăra când vă va fi greu, când o amintire a lui poate fi portiţa spre zâmbetul şi încrederea în viaţă, în momentele grele.

La Mulţi Ani, „LICEUL MEU”!

 

Profesor Petre Cornoiu

 

 

 

UMANIŞTII

 

Profesorul Ion Blendea, când apărea la catedră, devenea un regizor care lucra cu cel puţin zece-doisprezece elevi, verificaţi la ora respectivă din zece-douăsprezece lecţii din cuprinsul manualului. Şi toţi ne bucuram că suntem, la ora respectivă, în pielea  „actorilor” de la lecţie, reduşi la tăcere de întrebările profesorului. Ne-au rămas în memorie personalitatea domnului profesor şi „orele” de neuitat. Lecţia de zi era tot manualul şi ora era un unicat.

Azi mă gândesc că personalităţii dumnealui i se potrivesc şi următoarele cuvinte: „oamenii inteligenţi merg tot timpul pe marginea prăpastiei pentru că asta e viaţa lor”.

Doamna profesor Natalia Dogaru, de istorie. O personalitate puternică, un profesor sobru, exigent, de la care am învăţat că trebuie să muncim, să învăţăm, să devenim oameni. Mai târziu am înţeles sensul acelui „trebuie”, cuvântul imperativ care ne călăuzeşte întreaga viaţă.

            Domnul profesor Constantin Murgiuc ne iniţia pe noi, „umaniştii”, în tainele matematicii. Se chinuia să ne înveţe că „ştiinţele liniştesc şi disciplinează sufletul”, lucruri prea abstracte pentru noi, pe atunci. În anii studenţiei mele, domnul profesor Murgiuc mi-a fost foarte bun prieten şi, când scurta dumnealui existenţă şi-a scuturat frunzişul, am înţeles tâlcul vorbelor sale despre rolul cunoaşterii care ne face să surmontăm greutăţile vieţii.

 

Profesor Speranţa Blendea

 

 

 

 

Din sumarul revistei:

 

STEJARUL DIN  GHINDĂ

 

Colectivul redacţional: Constantin Codiţă, Aurelian Şuţă-Şai, Viorel Gârbaciu

 

- Vestire

- Cuvânt înainte de Constantin Codiţă

- Ieri elevi, astăzi discipoli. Către dascăli

- Gânduri ale profesorilor şi foştilor elevi ai liceului

- Gânduri pentru colegi şi ( pentru) profesori deopotrivă. Bucuria anonimatului

- Iubita mea, patria mea de Traian T. Coşovei

- Anexa (Ce trebuia adus şi încă nu-i târziu să mai aduci pentru arhiva liceului)

- Mesaj de rămas bun. Testamentul lui Florin

 

ÎNTRU CINSTIREA CELOR CE NU MAI SUNT

 

Descărcaţi (download) diaporama „Peştişani 1969-2009”. (Clic dreapta şi alegeţi „Salvare ca…”)

Montaj - grafician Aurelian Şuţă Şai, prelucrare web şi adaptare muzicală – prof. Nicu N. Tomoniu

 

 

Toţi foştii elevi din anul 1969 şi invitaţii la reuniunea aniversară vor avea adresa electronică

sub forma prenume-nume@pestisani1969.ro

care va fi redirectată spre propriul e-mail dacă

trimiteţi un e-mail la creator-site@pestisani1969.ro  până în data de 01.01.2010

Vedeţi redirectările de până acum

 

 

* Prima pagină * SUMAR  Secţia umanistică  Secţia reală  Filme

Album 1 fostul liceu şi împrejurimi - Album 2a şi Album 2b instantanee  Album 3 cuvântări - Album 4 masa şi dansul

 

---

Contact Pestisani - 1969

 

© Copyright Fundatia Tismana – 2009