LICEUL „CONSTANTIN BRÂNCUŞI” PEŞTIŞANI

Absolvenţii din anul 1969

 

CUVÂNT ÎNAINTE

 

1969 - 2009 – 40 ani de la absolvire

 

---

 

 

Gânduri de bun venit

CUVÂNT ÎNAINTE

 

             

Dragi colegi,

 

Această întâlnire a promoţiei 1965-1969 a Liceului „Constantin Brâncuşi” din Peştişani – cum ar zice poetul – trebuia să se nască, să existe.

Ea vine după ce, în 2003, am sărbătorit 40 de ani de existenţă a liceului.

Întâlnirea nostră ar fi incompletă dacă nu l-am evoca, fie şi numai în câteva cuvinte, pe Măria Sa, CONSTANTIN BRÂNCUŞI.

Eu, unul, pot zice că l-am zărit chiar azi-noapte, printre rânduri de carte, când mi-a zis, puţin încruntat: „Nu vom fi niciodată îndeajuns de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul!”.

 De o întâlnire asemănătoare, reală de această dată, am avut avut parte în 1995, când am fost la Paris. Am vizitat atunci Muzeul „GEORGES POMPIDOU”, unde, cu mândrie de român şi de gorjean , am dat de „umbra” artistică universală a marelui BRÂNCUŞI; cea mai mare expoziţie care a avut loc vreodată cuprinzând aproape  în totalitate operele genialului sculptor.  Vă mărturisesc sincer: m-au trecut fiorii! Am întâlnit, pentru prima oară în viaţă, oameni de pe întreg mapandondul : albi, negri, mulatri, galbeni, americani, europeni, asiatici, ortodocşi, catolici, musulmani, etc, etc, care dialogau în toate limbile pământului.

Tot atunci am avut revelaţia cum că geniul de la Hobiţa – al cărui chip se regăsea pe mii de afişe împânzite pe străzile Parisului, în staţiile de metrou, în metrou, peste tot, este trist pentru că nu se odihneşte la el acasă, pe pământ românesc.

Ei bine, prieteni dragi, stimaţi colegi, cred că această întâlnire poate constitui, pe lângă bucuria revederii şi rememorării unor crâmpeie din viaţa noastră, a tuturor şi o fărâmă din recunoştinţa pe care, cu toţii, o datorăm acestor locuri intrate în istorie, datorită părintelui sculpturii moderne -  CONSTANTIN BRÂNCUŞI.

La acest moment aniversar, să ne amintim mereu cu mândrie şi recunoştinţă de acei care s-au străduit să ne lumineze minţile şi să ne călăuzească paşii vieţii – PROFESORII NOŞTRI.

Să ne aducem aminte cu dragoste de colegii noştri, împreună cu care am parcurs 5 ani de învăţătură.

Cu toţii, elevi şi profesori, să ne mândrim cu acest liceu, care poartă numele nemuritorului „ Constantin Brâncuşi”.

Acum, la ceas aniversar, să ne îndreptăm gândurile şi spre colegii şi profesorii care au plecat, înainte de vreme, unii spre o lume poate mai  bună decât cea în care ne aflăm noi.

În ce mă priveşte, emoţia şi amintirile vieţii de elev mă copleşesc de fiecare dată când trec prin faţa LICEULUI NOSTRU.

Şi, la fel ca mine, sunt convins că simţiţi şi voi. A putut cineva să uite atmosfera, chipurile colegilor şi ale profesorilor din anii de liceu?

Cu prilejul revederii vom avea timp – desigur, nu destul – să depănăm amintiri, să ne aducem aminte de întâmplări, plăcute ori mai puţin plăcute, ale vieţii de liceean.

Nu pot uita că, elevi fiind, în clasa a XII-a cred, am fost şi noi printre cei care au trudit la urcarea pe soclu a bustului „MOŞULUI CEL MARE”, ulterior liceul luându-i nobilul nume. Erau vremuri cînd, şi în România, Brâncuşi începuse a fi receptat la adevărata-i valoare.

O fi ştiind el ceva „Moşul cel Mare”, atunci când, în urma unei vizite printre gorjeni supărat, poate, pe mai-marii zilei, ar fi spus : „V-am lăsat proşti şi săraci şi vă găsesc şi mai proşti şi mai săraci”.

 

Constantin Codiţă.

 

 

Din sumarul revistei:

 

STEJARUL DIN  GHINDĂ

Colectivul redacţional: Constantin Codiţă, Aurelian Şuţă-Şai, Viorel Gârbaciu

 

- Vestire

- Cuvânt înainte de Constantin Codiţă

- Şcoala în comuna Peştişani

- Ieri elevi, astăzi discipoli. Către dascăli

- Gânduri ale profesorilor şi foştilor elevi ai liceului

- Gânduri pentru colegi şi ( pentru) profesori deopotrivă. Bucuria anonimatului

- Iubita mea, patria mea de Traian T. Coşovei

- Anexa (Ce trebuia adus şi încă nu-i târziu să mai aduci pentru arhiva liceului)

- Mesaj de rămas bun. Testamentul lui Florin

 

ÎNTRU CINSTIREA CELOR CE NU MAI SUNT

 

Descărcaţi (download) diaporama „Peştişani 1969-2009”. (Clic dreapta şi alegeţi „Salvare ca…”)

Montaj - grafician Aurelian Şuţă Şai, prelucrare web şi adaptare muzicală – prof. Nicu N. Tomoniu

 

 

Toţi foştii elevi din anul 1969 şi invitaţii la reuniunea aniversară vor avea adresa electronică

sub forma prenume-nume@pestisani1969.ro

care va fi redirectată spre propriul e-mail dacă

trimiteţi un e-mail la creator-site@pestisani1969.ro  până în data de 01.01.2010

Vedeţi redirectările de până acum

 

 

* Prima pagină * SUMAR  Secţia umanistică  Secţia reală  Filme

Album 1 fostul liceu şi împrejurimi - Album 2a şi Album 2b instantanee  Album 3 cuvântări - Album 4 masa şi dansul

 

---

Contact Pestisani - 1969

 

© Copyright Fundatia Tismana – 2009